Visul implinit la Roma – Italia (partea a 3 a)

Primele părți ale colecției de articole ”Iubirea mea pentru Italia”, sunt aici: 

https://alexandruvasai.wordpress.com/2020/04/25/iubirea-mea-pentru-italia-partea-1/ 

https://alexandruvasai.wordpress.com/2020/04/28/viata-de-student-la-rimini-italia-partea-a-2-a/

Voi continua aici relatarea mea.

Eram un grup de 15 studenți Erasmus care plecau de la Rimini, cu trenul, spre Roma – orașul meu preferat, într-o dimineață de Mai… Aveam o îmbrăcăminte de plajă, cu tricouri colorate și pantaloni ”trei sferturi”, așa era mai confortabil într-o stațiune turistică dar acum mergeam în marea capitală. Am sesizat vestimentația noastră atunci când am schimbat trenul la Bologna, unde locuitorii erau eleganți, cu serviete în mână; noi, însă, eram din alt film. În tren era o atmosferă veselă, doar că se lua lumina destul de des, mai ales când intram prin tuneluri; începusem discuții cu necunoscuți, despre povești neștiute ale marilor legende fotbalistice; italienii au mereu poveștile astea imposibil de găsit pe Internet.

Coborârea în gara Tiburtina a fost dezamăgitoare, observam blocuri murdare și o stație de metrou neîngrijită. Am ajuns apoi în fața Colosseumului și aveam impresia că Luna venise desupra acestui monument, luminându-l pentru primirea noastră. Am aflat atunci că se aniversau 20 de ani de mobilitate Erasmus și participau la acest eveniment sute de studenți din toată lumea. În autocar, cât timp ne îndreptam spre cazare, Slav – colegul meu bulgar, îmi făcea cunoștință cu studentele Erasmus din jurul nostru, toate erau drăguțe, sociabile și educate. Se pare că cineva urma să trăiască o frumoasă idilă ”romană” dar eu nu eram interesat de așa ceva de data asta, eu aveam propria mea idilă cu acest oraș ai cărui pini semeți mi se înfățișau pentru prima dată.

La un asemenea eveniment grandios, mă așteptam la o cazare de cea mai bună calitate și abia așteptam să ajung la somn. După coborârea din autocar am ajuns la un stabiliment militar, cu sârmă ghimpată și jandarmi ținând câini lupi. Eram în sudul sudului Romei…a trebuit să memorăm stația de autobuz și drumul spre cazare pentru că nu se găseau pe hartă. Erau doar două camere, fiecare cu 70 de paturi, luminate de un neon suficient cât să ajungi la un pat pe care te așteptau perne și pături gri, sigilate. Între cele două camere nu erau uși iar băile erau curate, dar în niște rulote aflate la 100 m de noi. Colegele din țările mai dezvoltate deja își sunau prietenele aflate la Roma, pentru că nu le venea să creadă unde au ajuns. Și eu mă mai plângeam de căminul nostru din Copou! În final, am aruncat ghiozdanul sub pat și am adormit repede, se adunaseră prea multe evenimente pentru o singură zi. A doua zi am fost conduși la Muzeele Capitoline unde am ascultat toată istoria Imperiului Roman de la un ghid destul de autoritar, spuneai că a ”aterizat” din legiunea Imperiului Roman, în secolul XXI. Am rezistat mai mult de două ore după care i-am învățat pe colegii mei clasicele jocuri de cărți (șeptică, contra chems, popa prostu’)…asta făceam noi pe treptele Muzeelor Capitoline, în Piazza del Campidoglio – schițată de marele Michelangelo…Urmau intense seminarii dar am decis să fugim în oraș…una dintre organizatoare chiar a alergat după noi ca să ne întoarcă din drum, normal că am ignorat-o și am început aventura noastră. Alături de mine erau Slav, colega mea isteață din Timișoara și iubitul ei albanez care cunoștea cel mai bine locurile. Am descoperit astfel liniștea Pantheonului, am aruncat moneda la maiestuoasa fântână Trevi, cu gândul la fimul ”La Dolce Vita”, și am parcurs extravaganta via Condotti, cu aroma ei de Channel, până la treptele „sentimentale” din Piața Spaniei. Nici nu conștientizasem că soarele apusese…și am decis să mergem și în Piazza del Popolo, fiind evidențiată pe hartă. Marea surpriză acolo a fost un concert ”Italia-Africa” dedicat imigranților africani și familiilor italo-africane. Nu știam, pe atunci, că pe scenă cântau chiar artiști consacrați precum Irene Grandi sau Alex Britti.

Din Piazza Navona am reușit să cumpăr un bilet la meciul echipei mele, A.S. Roma. Pentru că era ultima partidă a stagiunii, fără o miză, cu Messina – o echipă deja sigură de retrogradare, biletul a costat doar 10 Euro, era incredibil norocul meu! Astfel, acompaniat de Slav, am ajuns în galeria nordică a Romei, cu steagul echipei, tricoul lui Francesco Totti și chiar un fular cu chipul lui. A început imnul echipei și tremuram, stadionul era plin, abia vedeam ceva din cauza imenselor steaguri. Trecuseră doar șapte minute și șoc…marchează împotriva Romei Riganò, un ”veteran” care voia să-și trăiască ultimul vis la Roma. Căpitanul nostru, Totti, a marcat două goluri care au ajutat echipa să câștige și care i-au adus trofeul ”Gheata de Aur” pentru acel sezon. A fost o sărbătoare generală, fotbaliștii au venit cu copiii pe gazon iar noi am cântat celebrele melodii dedicate echipei.  După meci, aproape leșinați de foame, am sfârșit într-o ”trattoria” romană care ne-a primit foarte frumos, văzând că suntem suporteri. Am mâncat cea mai gustoasă pizza quattro formaggi din viața mea iar bătrânelele de acolo ne întrebau din cinci în cinci minute dacă ne place. Când le-am spus că sunt din România, au spus între ele ”băiatul e român, dar e dintr’ăia buni”… M-au condus apoi către postere imense, semnate de Bruno Conti – o fostă glorie a echipei.

Ne-am întors la Rimini, cu speranța că vom reveni în Cetatea Eternă – acest oraș al contrastelor, în care și o rătăcire este o bucurie. Trăisem clipele pe care le așteptam de mic, eram în al nouălea cer, văzusem orașul și echipa mea preferată…doar că atunci când ești suporter al Romei trebuie să suferi pentru că echipa rar are un șir de succese remarcabile. A.S. Roma mergea acasă la Manchester United, pe stadionul Old Trafford – numit și ”Teatrul viselor”, și pierdea cu 7-1 într-o perioadă în care trăiam fiecare meci și aveam mari speranțe. Toată lumea vorbea numai despre asta în Italia și am avut o idee în acea seară…”ce-ar fi să mă duc eu mâine, la facultate, cu tricoul lui Totti, arătând dragostea mea pentru această echipă?” Problema a fost că ziua era dedicată examenelor deci toată lumea era acolo…și vă spusesem că nu prea socializasem cu acești colegi italieni ai mei deci nu mă cunoșteau. Când am intrat în curtea facultății aveam impresia că 200 de studenți se uitau la mine…m-a emoționat o studentă italiancă atunci când a venit la mine, deși nu ne văzusem până atunci, m-a luat de mână și mi-a spus ”apreciez curajul tău, și eu țin cu Roma”. Profesoara mea de italiană, care ținea cu Juventus, a exclamat ”ma tu sei bravo, tesoro!”. Nu voi uita acea zi începută curajos, o atitudine care m-a ajutat și la examene. Mai era puțin până la întoarcerea acasă…

Așa se sărbătorește câștigarea unui campionat la Roma. Cântărețul este Antonello Venditti, un adevărat poet, și actrița – Sabrina Ferilli
Publicitate

Un gând despre “Visul implinit la Roma – Italia (partea a 3 a)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s